Multe persoane se îngrijorează că un hacker ar putea să le spargă conturile dar, principalul mod prin care acestea sunt în situații de risc nu necesită vreo tehnologie avansată. Este chiar foarte simplu atunci când intrusul îți știe parola. Chiar dacă vorbim de contul bancar sau contul unui joc online, cea mai potrivită protecție este o parola puternică şi vigilenţă maximă atunci când vă conectaţi pe alte dispozitive sau prin reţele WiFi nesecurizate.

Câteva sfaturi în ceea ce privește parolele:

  • Păstrează parola doar pentru tine. Nu o da nici măcar prietenilor, pentru că aceștia o pot spune altora din greșeală sau se pot folosi de ea pentru a vă face rău la prima neînţelegere pe care o aveţi sau peste ani când relaţia poate nu va mai fi la fel de apropiată.
  • Foloseşte parole diferite! În acest fel eviţi ca dacă cineva îți află parola să nu poată intra pe toate conturile pe care le ai active cu acea parolă.
  • Crează o parolă ușor de reținut, dar grea pentru alții de ghicit. Un exercițiu bun ar fi să folosești o frază familiară și să iei inițialele fiecărui cuvânt pentru a crea parola. Spre exemplu: “Eu am început clasa a 7-a la școala generală Mihail Sadoveanu în 2004” ar rezulta în parola “Eaic7lsgMSi2004”
  • Folosește parole de cel puțin 8 caractere! Parolele lungi sunt mult mai greu de spart însă nu imposibil.
  • Include numere, litere mici, mari și simboluri. Folosește un $ în loc de S sau un 1 în loc de i, sau include & sau %. Ia totuși aminte că $1mplu nu este o parolă bună, dar PmAeot$ (prescurtare pentru “Prietena mea Andreea este o tipa super”) este o parolă excelentă.
  • Evită capcanele atacurilor de phishing! Ai mare grijă în ce pagini îți introduci parola, acestea pot fi pagini false.
  • Ia în considerare o parolă și pentru telefonul tău mobil. Viaţa ta online lasă urme asupra cărora nu ai mereu controlul. Alege să îţi protejezi conturile şi toate dispozitivele prin parole numai de tine ştiute.

Tu ce schimbări poţi face chiar acum în setările profilelor tale de pe reţelele de socializare pentru a fi în siguranţă?