Un eveniment traumatic poate să îți creeze foarte mult stres și să aibă un impact negativ puternic asupra stării tale emoționale. Printre situațiile traumatice se pot număra:

  • Să fii implicat într-un accident sau să fii martorul unui accident
  • Să fii victima abuzului sau a violenței
  • Să pierzi pe cineva drag

Dar trauma poate să însemne orice eveniment pe care tu îl simți ca fiind foarte deranjant, dureros sau supărător. Experiența unui astfel de eveniment traumatic poate să interfereze cu alte aspecte ale vieții tale și există posibilitatea să treacă ceva timp până să devii împăcat din nou cu tine.

Câteva dintre reacțiile emoționale obișnuite ale traumei sunt:

  • Sentimente de frică
  • Sentimente de groază, frică puternică
  • Sentimente de neputință

De asemenea, după un astfel de eveniment, este posibil să simți:

  • Frică
  • Tristețe
  • Vinovăție
  • Furie
  • Rușine
  • Stres
  • Anxietate
  • Detașare

Cum pot să faci față unui astfel de eveniment?

Dacă ai trecut printr-un eveniment traumatic, este foarte important să îți acorzi o grijă sporită. Încearcă să fii atent la emoțiile și reacțiile tale ca ele să nu devină copleșitoare.

Câteva lucruri pe care le poți face pentru a te ajuta să exprimi ceea ce simți sunt:

  • Scrie despre asta. Poți să ții un jurnal în care să scrii ce simți, precum și despre alte lucruri care te preocupă. Scrisul te ajută să înţelegi mai bine ce anume te nelinişteşte.
  • Fii creativ. Chiar dacă ai abilități artistice sau nu, pictura sau desenul sunt moduri grozave de a exprima ceea ce simți.
  • Vorbește cu cineva. Dacă ții în tine ceea ce simți, acest lucru poate face ca reacțiile tale la situații stresante să se înrăutățească. Încearcă să vorbești cu un prieten sau un membru al familiei despre situație.
  • Vorbește cu un expert. Doctorii, consilierii sau psihologii avizați pot fi persoane potrivite pentru a discuta despre un eveniment nefericit sau stresant. Ei îți pot oferi diverse strategii de a te exprima și a-ți gestiona reacțiile.