Dacă simți că îți este greu să-ți faci prieteni noi, nu-ți face griji, asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Haide să trecem împreună prin câteva lucruri pe care le poți face pentru a îți îmbunătăți șansele de lega noi prietenii:

  • Fii atent la tine. Atunci când vrei să ai o relație de orice tip cu altcineva, este important să fii, în primul rând, conștient de cine ești, ce nevoi ai și care sunt valorile și convingerile tale.
  • Fii răbdător, mai degrabă decât insistent. Nu fii dezamăgit dacă decizia ta de a îți face noi prieteni nu dă rezultate imediat. Crearea unei rețele de prieteni este un proces de durată, iar dacă ești răbdător, vei ajunge să ai o întreagă gașcă de tineri care vor fi norocoși să te cunoască.
  • Încearcă să nu fii răutăcios. Fie că ești baiat sau fată, este greu uneori să reziști tentației de a îți face prietenii bazate pe o antipatie comună. Din păcate, însă, un astfel de comportament poate să-i rănească pe ceilalți și să te facă să pari o persoană care nu este de încredere.
  • Nu uita cine ești. Uneori, dorința de a avea prieteni ne poate face să vrem să schimbăm cine suntem, dar este important să știi că nu trebuie să renunți la o parte din tine pentru a avea prieteni. Asta înseamnă nu numai că prieteniile tale nu sunt reale, ci și că o să ratezi ocazia de a îți petrece timpul cu persoane care te plac exact așa cum ești.

Eşti într-un proces de profundă transformare acum. De la copilul familiei, vei deveni adultul autonom, responsabil şi încrezător iar acum e o etapă esenţială din viaţa ta, de care depinde mult ceea ce urmează în viitorul tău. Fii blând cu tine şi alege înţelept cum explorezi lumea, cum eşti în viaţa colectivă, cum îţi foloseşti inteligenţa şi creativitatea şi cum dai sens emoţiilor tale. Toate acestea devin baza ta de a fi în viitor. Cum vei lua deciziile acum?

Unde pot cunoaște oameni noi?

Pe lângă locurile obișnuite precum școala sau campusul studențesc, mai există o serie de alternative la care poate nu te-ai gândit încă:

  • Grupuri cu interese sau hobby-uri comune. Sunt șanse mari să vă înțelegeți bine – la urma urmei, aveți cel puțin un lucru în comun!
  • Voluntariat. Sunt o mulţime de lucruri faine care pot să se nască din voluntariat. Nu numai că îi ajuți pe ceilalți, dar există șanse mari să-ți faci prieteni în timp ce o faci. În plus, eşti ghidat de profesionişti în domeniu.
  • Petreceri. Nu refuza invitații la petreceri și diverse evenimente. Cu cât întâlnești mai mulți oameni, cu atât îți vei creşte șansele să-ți faci prieteni noi.

Îmbunătățește-ți abilitățile

Crearea unor noi prietenii poate fi dificilă atunci când ești deficitar pe partea de abilități sociale. Multora dintre noi ni se poate întâmpla să nu știm despre ce să vorbim sau să nu știm cea mai potrivită cale de a aborda o altă persoană. Câteva ponturi despre ce poți face pentru a îți îmbunătăți abilitățile sociale:

  • Învață de la persoanele foarte sociabile
  • Încearcă să socializezi mai mult
  • Ascultă-i pe ceilalți
  • Întreabă-i pe ceilalți despre ei