Toată lumea s-a găsit la un moment dat într-o situație de dezacord cu altcineva, iar tensiunile și conflictele fac parte din viața obișnuită. Însă, dacă aceste conflicte și tensiuni sunt constante, ele pot deveni stresante și copleșitoare. Motive comune din care se nasc neînțelegerile cu părinții sunt:

  • Când opiniile și valorile voastre sunt diferite
  • Neînțelegerile, saltul la concluzii pripite și lipsa de comunicare reală
  • Dorința mare de independență
  • Sentimentul că ești tratat ca un copil sau că părinții tăi nu îți respectă intimitatea
  • Schimbări în familie cauzate de separare, divorț, un nou copil sau mutarea locuinței
  • Așteptări și presiune – poți simți că ei au așteptări exagerate de la tine în ceea ce privește școala, prietenii, stilul vestimentar etc.

Ce pot face?

Schimbarea perspectivei te poate face să înțelegi de unde se naște conflictul ca mai apoi să poți îmbunătăți situația.

  • Numără până la 10 înainte să răspunzi. Poate suna de-a dreptul stupid, dar acest lucru te poate ajuta să te liniștești, să renunți la sentimentele de furie și să dai un răspuns mult mai constructiv.
  • Acordă-ți un pic de spațiu. Chiar dacă nu rezolvă conflictul, este bine să te depărtezi puțin de situație și să te relaxezi.
  • Vorbește cu ai tăi despre conflict. Așa cum am spus și mai sus, comunicarea este esențială.Alege momentul potrivit. Găsește un moment în care nimeni nu este supărat, stresat sau furios.
  • Relaţia voastră este mai importantă decât rezultatul. Fii dispus să înţelegi şi punctul lor de vedere şi să accepți un compromis.
  • Fii sincer. O greşeală asumată îţi dă posibilitatea să înveţi din ea şi să faci diferit în viitor. Părinţii tăi vor aprecia asta.
  • Ascultă și punctul lor de vedere. Uneori ne este greu să înţelegem viziunea părinţilor şi uităm că ei ne vor binele, aşa cum îl percep ei, cu experienţa lor de viaţă.
  • Odată ce ați căzut de acord, respectă-ţi promisiunea. Asta ţine de integritatea ta şi îţi va îmbunătăţi relaţia cu părinţii.