Nevoile nativilor digitali și rolul adulților în folosirea conștientă a Internetului

Mă uit la ceas, mai am două ore până la întâlnirea cu părinţii pe care o am programată pentru ora 18.00. Sunt în Bucureşti, plouă, deci drumul de 40 de minute în mod obişnuit e posibil să se dubleze 🙂

Ajung la şcoala în care va avea loc evenimentul şi întâlnesc preşedintele Asociaţiei Părinţilor, un tătic dedicat să aducă în comunitate cât mai mulţi specialişti care să sprijine părinţii pentru a avea o relaţie mai apropiată cu copiii lor.

Stăm de vorbă şi treptat, încep să vină părinţii, unul mai ud decât celălalt pentru că afară continuă să plouă din ce în ce mai tare. Din cei 30 de participanţi ajung la timp doar 17 şi observ că îl bucură acest lucru. Înţeleg că e ceva tipic ca la astfel de evenimente pe care le organizează să confirme peste 20 de persoane şi au fost ocazii în care au venit doar 3, fără niciun anunţ în prealabil. Spune că s-a obişnuit să fie aşa şi deja nu mai simte nici frustrarea care era tipică la primele întâlniri. Pentru el numărul de participanţi care au decis să îşi facă timp să participe la această întâlnire chiar şi pe vremea aceasta neprietenoasă e dovada că subiectul „arde” în mai multe familii.

Împărtăşesc şi apreciez atitudinea de a pune atenţia pe ceea ce este sănătos şi într-adevăr, chiar dacă toţi avem 24 de ore într-o zi, este important să prioritizăm în funcţie de nevoi. Unii părinţi aleg să se informeze, să înveţe, să reflecteze la contribuţia lor şi nu doar să critice sau să ceară copiilor să fie altfel decât sunt. La fel ca şi el, simt o mare bucurie să îi însoţesc în călătoria lor de descoperire a propriei persoane, a lumii copiilor şi a relaţiilor dintre ei.

Începem sesiunea la ora stabilită cu o scurtă introducere despre scopul şi contextul atelierului. Apoi îi rog să noteze aşteptările cu care au venit pentru întâlnirea noastră pentru a adapta conţinutul în funcţie de nevoile lor specifice. Într-o proporţie covârşitoare se pare că dorinţa lor este aceea ca după ce se termină sesiunea să ştie exact ce au de făcut să îi determine pe copii să nu mai folosească Internetul atât de mult. Unii dintre ei mărturisesc că ai lor copii stau şi 10 ore online în weekend iar cei care sunt şi profesori sunt nemulţumiţi că şi în pauze stau „cu ochii în telefon”.

Privesc cu multă empatie îngrijorarea lor şi, în acelaşi timp, realizez din nou că dorinţa de control din partea adulţilor împiedică cel mai mult conectarea cu copiii. Este foarte greu să îi vadă dincolo de comportamentul lor şi privindu-i observ câtă agitaţie şi neputinţă experimenteză când copiii lor „nu mai ascultă” şi „nu fac nimic util”.

Le împărtăşesc că pe parcursul atelierului nu vom vorbi despre aplicaţii, gadgeturi sau metode de a schimba comportamentul copiilor ci vom aborda mai mult ce trăiesc ei în relaţie cu ceea ce observă la copii. Mulţi sunt nedumeriţi sau chiar dezamăgiţi că nu vor primi un plan concret şi o strategie exactă însă rămân curioşi faţă de ceea ce le transmit în aceste prime câteva momente.

Îi invit să se gândească ce îi atrage atât de mult pe copii în mediul online. Cum se face că atât de mulţi aleg să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului liber aşa?

Răspunsurile nu vin prea repede. Lucrează pe grupe şi trei dintre ei chiar spun cu voce tare că nu ştiu şi nu înţeleg că ei nu folosesc Internetul decât pentru activitatea profesională. Alţii spun că stau cu prietenii de vorbă mai mult decât stau la şcoală când îi întâlnesc faţă în faţă şi nu mai ştiu cum să îi scoată din casă. Doar 2 din cei 17 declară că le povestesc copiii cum îşi petrec timpul online şi câteodată se joacă împreună.

Ei bine, aceste răspunsuri scot în evidenţă cele mai frecvente situaţii şi atitudini din familiile pe care le-am întâlnit. În discursul adulţilor de cele mai multe ori atenţia este pe ceea ce vor ei, ce consideră ei potrivit pentru copil şi pe această impunere din afară a ceea ce este considerat a fi bine. E clar că simplul fapt că sunt prezenţi la un astfel de eveniment este un act de iubire şi grija pentru copii însă de cele mai multe ori strategiile de a le arăta copiilor iubirea nu sunt cele mai eficiente. Uneori lipsa de informaţii sau faptul că în propria istorie de viaţă a părinţilor aceştia nu au avut ocazia să se simtă văzuţi şi acceptaţi în relaţiile cu cei mai mari, îi împiedică să hrănească o conectare autentică, de la om la om, cu copilul lor. Atmosfera din relaţiile timpurii cu părinţii şi profesorii devine, pe fond, esenţa lumii interioare a copiilor şi a felului în care ei se percep pe sine, pe ceilalţi şi viaţa, în general.

Aşadar, deşi ne dorim tot ce e mai bun pentru copii, privind doar din perspectiva noastră nu facem altceva decât să şubrezim relaţia cu ei iar în adolescenţă strategiile de ademenire a lor cu recompense sau cele care implică pedeapsa nu vor mai merge. De fapt, niciun moment acestea nu au fost potrivite pentru dezvoltarea copiilor, din contră, au creat un mecanism nesănătos care acum devine evident. Cu cât încerci să acoperi mai mult cu obiecte sau gadgeturi lipsa de conectare emoţională cu ei, cu atât vor cere din ce în ce mai mult până când ajungi la capătul epuizării, fie vor învăţa să se ascundă de tine pentru a nu fi pedepsit. În ambele situaţii relaţia dintre voi are de suferit şi încrederea va fi pierdută şi va fi dificil de recâştigat dacă nu priveşti cu adevărat către partea ta de responsabilitate.

Prin proiectele educaţionale Ora de Net aducem în atenţie tocmai importanţa atitudinii şi stării adulţilor în abordarea subiectelor ce ţin de dezvoltarea copiilor. Tocmai pentru că ne dorim ca intervenţiile noastre să aibă ecou dincolo de prezenţa noastră fizică, vă invităm să mergem cât mai în profunzime şi să identificăm esenţialul. În acest caz, este vorba de nevoile umane care determină comportamentul.

Ceva ce lipseşte adesea din pregătirea părinţilor şi profesorilor este educarea şi stimularea ascultării active, a empatiei şi a deschiderii adulţilor faţă de experienţa copiilor.

Cu cât îţi dai timp să înţelegi (poate mental la început) şi apoi să simţi (emoţional şi corporal) ce şi cum trăieşti tu în intimitatea fiinţei tale, cu atât ai mai multe şanse să îl percepi pe celălat (în acest caz, copilul) mai „de-adevăratelea”, fără judecată şi critică chiar şi atunci când e diferit de tine. Această incursiune interioară sprijină relaţiile şi creează un cadru optim să putem să trăim mai bine împreună în familie, la şcoală, pe stradă, în societate. Nu este mereu uşor să te priveşti cu onestitate, mai ales în ritmul alert în care trăim în zilele acestea, însă merită să ieşim din capcana de a reacţiona impulsiv, mai ales atunci când de partea cealaltă a relaţiei este un copil care are nevoie de sprijinul şi ghidarea noastră.

Tocmai că ştim cât de uşor se pot inflama spiritele într-o cameră în care sunt adulţi care nu apreciază mai deloc comportamentul online al tinerilor, noi folosim de mulţi ani în cursurile de formare modelul comunicării non-violente, dezvoltat de psihologul Marshall Rosenberg. Experienţa participanţilor ne demonstrează că nu e nevoie de ani de zile pentru a te schimba, este nevoie doar să priveşti aceleaşi situaţii din altă perspectivă, una cât mai umană şi cu intenţia de conectare autentică.

În unele evenimente dedicate cadrelor didactice şi părinţilor, colaborăm cu prietenii de la Asociaţia Naţională pentru Comunicare Non Violentă. Iată o sinteză a paşilor pe care îi propune acest model teoretic, preluată chiar de pe siteul lor.

1.         Separarea observației de evaluare – a fi capabili să observăm ceea ce se întâmplă fără să evaluăm sau să judecăm lucrul respectiv și să specificăm comportamentele și condițiile care ne afectează.

2.         Separarea sentimentelor de gânduri – a fi capabili să ne exprimăm stările interioare într-un mod care nu implică judecarea, criticarea sau învinovățirea celuilalt.

3.         Conectarea la nevoile umane universale împlinite sau neîmplinite din noi.

4.         Solicitarea a ceea ce dorim într-un mod limpede și într-un limbaj concret și eliberat de ambiguități și noțiuni abstracte.

Prin intermediul acestor abilități ne asumăm răspunderea acțiunilor și alegerilor noastre atunci când interacționăm cu ceilalți și contribuim la crearea de relații bazate pe cooperare și colaborare.

Relațiile pe care le stabilește cu părinții, cu ceilalți membri ai familiei, cu prietenii și cu profesorii sunt baza pe care își clădește viața copilul de azi care va deveni adultul, partenerul, managerul, colegul, politicianul, profesionistul samd din viitor. Plecând de la înțelegerea că modul în care copiii cresc este ceva ce ne privește pe fiecare dintre noi, nu doar pe părinți, vă invităm să ne oprim pentru câteva momente asupra nevoilor copiilor care sunt împlinite în mediul online.

Cunoscându-le putem oferi micuților mai multe alternative potrivite pentru ei, ancorate în înțelegerea că abilitățile de care omul modern are nevoie și care nu au constituit priorități sau chiar au fost subminate în educația părinților acestor copii. Sistemul de învățământ actual încă păstrează formatul, metodele și conținuturile dezvoltate ca răspuns la nevoile sociale și de forță de muncă specifice în perioada industrializării și nu mai corespund realităţii societății tehnologice în care ne aflăm.

Vom face referire la nevoile cele mai evidente și vom aborda atât modul constructiv, cât și cel care nu dă roade favorabile pe termen lung.

In articolul Nevoile copiilor în era digitală le abordăm pe fiecare dintre acestea separat.


Prietenii Ora de Net

UPC UPC UPC
Salvati Copiii

Copyright © 2019 Ora de net

Salvati Copiii - Uniunea Europeana

Copyright © 2019 Ora de net