Ce faci (cu prea mult timp liber)?

Săptămâna trecută autoritățile au luat decizia de a reduce semnificativ posibilitatea de părăsire a locuinței. Deși aceasta reprezintă în fond o măsură de protecție, menită să reducă propagarea infecției cu noul tip de coronavirus, ea ne înrăgădește în același timp posibilitățile de petrecere a timpului în afara locuinței. Tocmai din acest motiv este important ca fiecare dintre noi să găsească acele modalități și mici trucuri prin care să îmbunătățim pe cât posibil experiența de a sta în casă.

Știm cât de greu este să facem asta, mai ales dacă suntem obișnuiți să avem o viață socială activă, să petrecem timp alături de colegi, să mergem la școală, iar apoi să ne relaxăm la cinematograf, în parcuri sau în vizită la prieteni. Toate aceste activități sunt acum interzise, iar timpul petrecut acasă trece greu și pare că nu se mai sfârșește.

Pentru a face din această perioadă una cât mai ușoară, este important să ne organizăm timpul cât mai eficient, astfel încât să îl transformăm într-o oportunitate de învățare, relaxare și conectare cu cei dragi, chiar dacă suntem la distanță.

Ai nevoie de un sentiment de siguranță și să simți că ai mai mult control?

Stabilește un program zilnic.

Fie că alegi un program cu o seară înainte sau pentru o săptămână în avans, este important ca el să fie cât mai detaliat și să îl respecți cu cât mai multă strictețe. Stabilește orele pentru culcare și trezire, intervalul de lucru, intervalul de relaxare, timpul pentru discuții cu prietenii. Cu cât acestea vor fi mai clar conturate, cu atât va fi mai ușor să le respecți. În aceste vremuri dificile, rutina și predictibilitatea ne oferă un sentiment de control și siguranță.

Ai nevoie să ai mai multă claritate mentală?

Setează spațiul în care înveți.

Poate fi tentant zilele acestea ca toate activitățile să fie făcute din pat, de exemplu, dar este foarte important să îți organizezi un spațiu separat pentru activitățile de învățare, în care să te poți concentra și să nu fi deranjat de stimuli precum telefonul mobil sau televizorul. Este indicat ca locul pe care îl alegi să fie cât mai luminos, ușor de aerisit iar poziția în care vei sta să fie cât mai comodă, pentru că altfel pot apărea dureri de spate sau alt tip de disconfort.

Amintește-ți să faci pauze

Pauzele au un rol esențial pentru a ne restarta șirul gândurilor, a ne ajuta să trecem de la o sarcină la alta, a ne oferi prilejul să privim lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Așadar ele sunt extrem de importante, iar dacă ai tendința de a uita de ele, îți poți seta o alarmă care să te atenționeze că este timpul pentru câteva momente de deconectare sau pentru a trece la o altă activitate.

Setează spațiul în care te relaxezi.

La fel ca cel de învățare și spațiul de relaxare este bine să fie unul atent delimitat, care să inducă o stare de bine, siguranță și confort. 

Ai nevoie de direcție și provocare?

Trasează obiective și scopuri.

Existența unui set de obiective și bifarea lor ne poate da un sentiment de împlinire, care crește stima de sine și ne mobilizează spre îndeplinirea altor sarcini. Notează aceste obiective, verifică periodic stadiul îndeplinirii lor și actualizează-le dacă este cazul.

Ai nevoie de conectare cu prietenii?

Relațiile se mențin prin multe căi.

Menținerea contactului cu prietenii este foarte importantă în această perioadă, chiar dacă el are loc numai în online. Încearcă să abordezi și teme ce nu țin doar de situația pe care o traversăm, puteți discuta despre recomandări de filme sau seriale, cărți pe care le citiți sau alte subiecte de interes comun. Pentru a vă simți și mai conectați, puteți iniția apeluri video când acest lucru este posibil. Un meme bun va fi mereu un punct de pornire atunci când se termină subiectele de discuție.

Ai nevoie de mișcare?

Introdu activitatea fizică în programul tău.

Mișcarea este importantă atât pentru starea fizică, dar și pentru cea emoțională. Poți să faci exerciții urmărind video-uri cu antrenamente pe Youtube, poți accepta diverse challenge-uri precum a face cât mai multe flotări, poți dansa sau poți chiar inventa jocuri prin videocall cu prietenii. Fii creativ!  

Ai nevoie de certitudine și informare corectă?

Ai grijă ce citești și ce distribui.

Internetul și canalele de știri sunt inundate în aceste zile cu tot felul de știri mai mult sau mai puțin adevărate. Informează-te mereu din surse oficiale, ascultă recomandările specialiștilor sau ale persoanelor de încredere din jurul tău. În această perioadă apar tot felul de „rețete” pentru a te feri de coronavirus sau tratamente minune, fără însă ca ele să fie aprobate de vreo autoritate sanitară, fiind extrem de periculoase, motiv pentru care te încurajăm să verifici orice informație pe siturile Ministerului Sănătății sau Organizației Mondiale a Sănătății. De asemenea, nu distribui informații neverificate, care nu apar pe canalele oficiale. Este nevoie de multă prudență și e important pentru prietenii și colegii noștri să fim cât mai rezervați în a da mai departe o informație.

Ai nevoie să stai în liniște, tu cu tine?

Deconectează-te de la net.

Tentația de a fi mereu online, pentru a nu pierde informații esențiale sau a rămâne conectați cu prietenii este din ce în ce mai mare. Cu toate acestea, folosirea îndelungată a internetului și dispozitivelor mobile în exces poate fi dăunătoare, poate cauza neliniște sau stări de anxietate. De aceea recomandăm alternarea timpului petrecut online, cu alte activități care să nu implice folosirea tehnologiei și cu momente prelungite de liniște.

Alege un timp din zi în care să privești lumea ta interioară… acum că multe obișnuințe au dispărut ai șansa să simți mai autentic care sunt emoțiile tale, ce e cu adevărat important pentru tine, ce iubești, ce activitate îți aduce real bucurie și împlinire și, după ce toată perioada asta va trece, ce îți dorești să fi obținut sau să fi învățat în urma ei?

La un moment ne vom întoarce la activitățile obișnuite însă niciunul dintre noi nu vom fi exact la fel. Această perioadă prin care trecem la nivel global va transforma în feluri mai mari sau mai mici, cum facem lucrurile, cum relaționăm și cum privim viața.

Între timp, ceea ce contează este să fim cu toții responsabili, să ne protejăm pe noi și pe cei dragi, ascultând recomandările autorităților. Modul în care vom depăși această încercare depinde de noi, la fel de mult pe cât depinde de medici și autorități. Pentru a îi ajuta și a le face misiunea mai ușoară, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să rămânem în casă, transformând timpul petrecut înăuntru într-unul plăcut și util!


Prietenii Ora de Net

UPC UPC UPC
Salvati Copiii

Copyright © 2019 Ora de net

Salvati Copiii - Uniunea Europeana

Copyright © 2019 Ora de net