Bun venit pe blogul comunităţii Ora de Net!

Aducem la un click distanţă informaţii pentru dascăli şi părinţi cu privire la folosirea creativă, utilă şi sigură a Internetului de către copii.

Câteva cuvinte despre Ora de Net pentru cei care nu ne cunosc…

Prin acest program european, coordonat la nivel naţional de Organizaţia Salvaţi Copiii, suntem de ani buni alături de cei care doresc să înţeleagă în profunzime aspectele privind dezvoltarea copiilor în contextul erei digitale.

Un subiect care poate invita reacţii aprinse printre părinţi, bunici, profesori … aşa că noi ne propunem să aducem ceva mai multă claritate, discernământ şi înţelegere asupra multiplelor faţete din spatele folosirii tehnologiei de către copii.

Nu avem soluțiile perfecte, însă credem cu tărie că impactul pozitiv este determinat, în primul rând, de schimbarea de paradigma a adulţilor asupra relației cu copilul şi modul în care acesta trăieşte şi învaţă. Tehnologia continuă ritmul accelerat de dezvoltare și este important pentru prezentul și viitorul copiilor să îi susținem pentru dezvoltarea competențelor și abilităților care îi sprijină să folosească inteligent și echilibrat instrumentele și dispozitivele digitale.

Încurajăm crearea unei conectări autentice între generaţii și menținerea unei perspective care ne amintește că suntem mult mai mult asemănători decât suntem diferiți chiar dacă alegem alte căi de petrecere a timpului liber.

Atât copiii, cât și noi, adulții avem nevoie să ne vedem unii pe alții, să ne simțim auziți, înțeleși și apreciați pentru ceea ce suntem.

În acest sens, dezvoltăm resurse şi coordonăm programe naţionale care încurajează crearea unor contexte de învățare care iau în considerare și pun în valoare caracteristicile nativilor digitali pentru starea lor de bine şi pentru a îi pregăti pentru viața în secolul XXI.


Cum facem asta?

Cu sprijinul unor oameni pe care îi apreciem enorm şi cărora le suntem foarte recunoscători că sunt alături de noi!

Este vorba de cei aproximativ 4000 de voluntari, deveniţi facilitatori sau formatori Ora de Net în diverse initiative lansate de echipa noastră începând cu 2017.

Pe scurt, în cadrul programului educaţional…

  • Coordonăm o amplă reţea de voluntari – cadre didactice şi specialişti care lucrează cu copiii şi care implementează activităţi educaţionale la nivel naţional pe baza resurselor marca Ora de Net
  • Coordonăm programe de formare și dezvoltăm resurse educaţionale  adresate părinților, profesorilor şi specialiştilor pe tema folosirii creative, utile şi sigure a Internetului de către copii


În plus,

  • Oferim consiliere – la ctrl_AJUTOR poți să pui orice întrebare legată de folosirea tehnologiei de către copii şi vedem împreună care sunt opţiunile pe care le poţi accesa
  • Oferim o linie de raportare – la esc_ABUZ poți să raportezi conţinutul ilegal întâlnit pe paginile web româneşti și să ajuți la construirea unui Internet mai sigur

Iniţiativa lansării acestui blog s-a născut ca răspuns la solicitările tot mai frecvente din partea cadrelor didactice, specialiştilor şi părinţilor cu care am interacţionat în ultimul an care doresc din ce în ce mai multe informaţii şi resurse privind impactul noilor tehnologii asupra nativilor digitali.

Aşadar, împărtăşim cu drag experienţa şi expertiza acumultată în cei 10 ani de derulare a proiectului la care adăugăm ceea ce cunoaştem din consultările directe cu copiii şi tinerii, din studii naţionale pe care le-am realizat pe tema folosirii Internetului în România şi ceea ne este împărtăşit de către voluntari în cadrul comunităţii.

Ce vei găsi pe blog?

În primele articole vom publica materiale pe care le-am creat pentru comunitatea de facilitatori şi formatori Ora de Net aşa că vei observa că acest conţinut va fi destul de extins. Alegi tu cât şi cum vrei să îl parcurgi!

Dacă sunt prea lungi… poţi să le faci „seriale” şi să le citeşti în ritmul tău să le dai şi timp de integrare!

În lunile următoare, vei avea acces la articole şi resurse educaționale relevante în care abordăm teme precum dependența de internet, cyberbullying, cetățenia digitală, conținutul ilegal și dăunător, sextingul, ademenirea, parteneriatul şcoală-familie-comunitate şamd.

Intentia noastră este ca acest spaţiu online, dedicat în special cadrelor didactice şi părinţilor, să fie unul co-creat. Vom posta conţinut propus atât de echipa noastră, de colaboratori, de către cei mai activi dintre voluntarii Ora de Net, profesori şi adolescenţi care s-au implicat în proiecte, cât şi de cititori sau alţi bloggeri interesaţi de contribuţie pe acest subiect.

Încotro?

Deja ne imaginăm evoluţia acestui blog înspre un spaţiu coerent care să permită şi mai multă interconectare între toţi actorii implicaţi în protecţia, consilierea şi educaţia nativilor digitali şi prin el să avem şansa să ne inspirăm unii pe altii si sa ne cunoastem mai bine.

Dacă eşti interesat, rămânem în legătură prin intermediul paginii de Facebook https://www.facebook.com/SigurPeNet!

Împreună putem implica, ghida, inspira și susține copiii să integreze Internetul și noile tehnologii într-un mod creativ, util și sigur în viața lor.

Pe curând!


Prietenii Ora de Net

UPC UPC UPC
Salvati Copiii

Copyright © 2019 Ora de net

Salvati Copiii - Uniunea Europeana

Copyright © 2019 Ora de net